Rolete, jaluzele si perdele Somfy

Cum iti reduci costurile cu jaluzele exterioare si storuri

Atunci când decizi să îţi echipezi ferestrele pe partea lor din exterior, primele opţiuni la care te poţi gândi sunt seturile de jaluzele şi storuri. Deja cunoscute pentru rezistenţa lor în faţa timpului şi a condiţiilor meteorologice, aceste opţiuni au o multitudine de avantaje.

Sustenabilitatea unui produs trebuie să se reflecte în toate categoriile. Un produs cu o durată de viaţă crescută înseamnă o investiţie reuşită pentru bugetul tău. Dacă le ataşezi şi un sistem de automatizare, eficienţa rulourilor va creşte, în timp ce riscurile de accidentări scad.

Aceste tipuri de storuri pot fi folosite atât pentru clădiri de birouri, care au nevoie de securitate, cât şi pentru locuinţe personale, acolo unde primează intimitatea. Manevrarea electrică elimină timpul pierdut în manevrarea storurilor şi jaluzelelor, care poate fi important în cazul unei şedinţe ce nu suferă întreruperi.

Legătura dintre storuri şi buget

Materialele din care sunt făcute seturile de storuri pot avea avantaje şi inconveniente, trăsături principale şi secundare. Printre acestea, se află şi preţul lor.

Dacă s-ar face un top al materialelor, din punct de vedere al costului, PVC-ul şi fibra de sticlă ar ocupa poziţii diametral opuse. Însă, fiecare dintre materialele din acest top ar avea propriile trăsături. Cel mai ieftin dintre ele, PVC-ul, este cunoscut pentru faptul că este versatil, însă nu extrem de rezistent. În acelaşi timp, setul de rulouri din PVC oferă intimitate.

Aluminiul este, de asemenea, un material ieftin, adaptabil atât locuinţelor, cât şi clădirilor comerciale. Este perferat de mulţi cumpărători, datorită faptului că principalul avantaj al setului de rulouri din aluminiu se bazează pe siguranţă. Însă, toate aceste materiale sunt adaptabile sistemului de automatizare. Fiecare dintre acestea poate beneficia de un motor, un tablou de control şi o telecomandă.

Cum poţi economisi cu ajutorul setului de rulouri

În ceea ce priveşte izolarea termică a locuinţei de exterior, seturile de rulouri sunt avantajoase atât iarna, cât şi vara. Dacă în anotimpul călduros se poate evita folosirea aerului condiţionat, pe timp de iarnă puteţi păstra căldura în interioriul casei cu ajutorul razelor soarelui. Rulourile ridicate pe timpul zilei vor aduce în interiorul casei căldură naturală, pe care o vor păstra chiar şi pe parcursul serii. Iarna, problema căldurii care se pierde poate deveni una presantă. De aceea, rulourile pot fi elementele  care te pot ajuta să rezolvi acest aspect.

În plus, combinaţiile de culori pot ajuta lumina să intre în casă. Un set de rulouri de culori deschise va „ademeni” lumina şi, astfel, vei beneficia şi de căldura oferită de aceasta. Iar limitele estetice coloristice pot merge de la o nuanţă asemănătoare sau complementară faţadei locuinţei până la asortarea rulourilor cu tavanul sau podeaua.

storuri romane office

storuri romane office

Iarna, lumina zilei este limitată. Însă, dacă profiţi de ea, obţii nu doar căldură, cât şi o economie la curentul electric, pentru că nu vei mai avea nevoie să aprinzi lumina pe timpul zilei. Vei obţine efecte maxime de la la soare, în timp ce ţii cheltuielile sub control.  Să faci această manevră ar putea fi uneori incomod. De aceea, dacă apelezi la un senzor de lumină, setul de rulouri se va ridica odată cu răsăritul soarelui, fără să fie nevoie să te trezeşti.

Economiile tale pot fi influenţate de deciziile pe care le iei, având în vedere fiecare element al locuinţei tale. Poţi opta pentru calorifere care consumă curent electric, pe timpul iernii sau poţi beneficia de beneficiile căldurii naturale. Un set de rulouri pentru exteriorul ferestrelor are atât avantaje vizibile, cât şi indirecte. Iar la ambele poate contribui, cu succes, un sistem de automatizare care ia în calcul sustenabilitatea fiecărui produs.

sursa foto: dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *