Somfy siguranta

Ce inseamna siguranta intr-o casa inteligenta

O casă nu poate fi inteligentă dacă nu-ţi oferă confort şi siguranta pe toate planurile. O casă inteligentă trebuie să preia grijile tale şi să îţi ofere, la schimb, tehnologii demne să îndeplinească toate sarcinile cu acelaşi profesionalism, pe termen îndelungat.

Siguranta este unul din principiile de bază ale produselor Somfy. Însă, pentru a merge pe un drum bine definit, care să nu accepte obstacole, trebuie să îţi arătăm cât de importantă este, de fapt siguranta pentru casa ta, dar şi cât de mult se întinde ea în casă.

Ce este siguranta?

Siguranta, în general, înseamnă educaţie. Siguranta implică să te informezi asupra potenţialelor riscuri din casă ce pot produce răni sau situaţii mai grave şi să găseşti o cale să le eviţi. Asta înseamnă să ridici anumite standarde ale locuinţei, care vor micşora cât mai mult posibilitatea transformării acelor riscuri în realitate.

Căminul tău trebuie să fie o sursă de relaxare şi nu de griji. Riscurile cresc odată cu numărul membrilor familiei, care pot fi potenţiale victime ale acţiunilor proprii sau a mediului înconjurător.

Pe plan mondial, potrivit unui studiu, peste trei milioane de copii se rănesc în interiorul propriilor case. De aceea, responsabilitatea ta este, cum spune proverbul, să previi în loc să tratezi.

Prioritatea imediată: siguranta fizică

Riscurile unei accidentări în interiorul casei pot avea mai multe surse. Ele pot fi provocate atât de copii, cât şi de adulţi. În această categorie intră şi eventualele riscuri pe care le implică existenţa unor echipamente de calitate îndoielnică, ce se pot deteriora cu uşurinţă.

Calitatea primează atunci când îţi alegi echipamente, mobilă sau alte tipuri de produse din interiorul casei. Uneori, un produs prea ieftin poate ceda în faţa razelor soarelui, timpului sau chiar electricităţii. Poţi sta liniştit la serviciu, în timp ce, acasă, tocmai are loc un scurtcircuit. De aceea, sistemele automatizate din căminul tău se pot alimenta şi din baterii. Cele electrice, în schimb, au un consum electric scăzut şi, astfel, vei evita riscul consumului de prea mulţi watti.

Siguranţa fizică implică şi sănătatea. Praful, o posibilă sursă de alergii, apare rapid pe mobilă sau alte produse. Însă, cu o întreţinere uşoară şi de scurtă durată, poţi apăra jaluzelele de la ferestre de apariţia prafului. Ele vor acţiona întotdeauna la înălţime şi, prin mişcarea lor, vor împiedica formarea particulelor de praf.

Siguranta psihică pe termen lung

Siguranta psihică implică şi atmosfera pe care o găseşti atunci când ajungi acasă, dar şi aspectul obiectelor din interior. Aici contribuie inclusiv doza de lumină care te întâmpină şi care decide, la rândul ei, doza de căldură. Prin programarea lor automată, rulourile se pot închide în timpul unei zile călduroase, chiar şi atunci când nu eşti acasă. Astfel, te poate întâmpina un aer proaspăt, o răcoare bine păstrată şi suficientă lumină cât să nu deranjeze.

Aceleaşi rulouri îţi pot oferi siguranta în faţa hoţilor şi linişte pe timpul nopţii. Sistemul lor de blocare a fost gândit special în acest sens. După închidere, ele nu pot fi ridicate sau bruscate de oaspeţi nepoftiţi.

Siguranta financiară, un alt fel de linişte

Calitatea principală a unui produs este să fie sustenabil. Rezistenţa lui în faţa timpului este ceea ce diferenţiază liniştea de griji. Produsele Somfy pentru interior sunt testate şi oferă o garanţie, dar şi o durată de viaţă mare. Putem spune, din acest motiv, că investiţia se amortizează prin intermediul siguranţei oferite de rulouri, jaluzele interioare şi exterioare, rulouri, uşi de garaj şi nu numai.

Portofelul tău va fi în siguranta şi mulţumită faptului că echipamentele pentru casa inteligentă au un consum redus de curent. Uneori, acest consum se limitează la baterii ce pot fi schimbate doar o dată la cinci ani, cu un avertisment în prealabil.

În acest fel, liniştea va elimina teama dată de posibile modificări, pe termen lung, la factura de curent electric şi nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *