tehnologii automatizari locuinta Somfy

Tehnologiile wireless pentru automatizarea locuintei

O simplă apăsare de buton. O atingere a unui panou tactil. O comandă dată de pe smartphone-ul tău, iar casa ta va acționa. Poți fi plecat de acasă sau poți sta relaxat pe canapea sau pe terasă, cât timp locuința ta se asigură că tu ai parte de tot confortul necesar.

Acest scenariu nu mai este de mult doar un vis. A devenit realitate cu ajutorul tehnologiilor de automatizari pentru locuință. Fie că vorbim de o casă sau o vilă, de o clădire de birouri, de un spațiu comercial sau industrial sau de un apartament, există soluții Somfy care se pot adapta pentru fiecare dorință sau necesitate. Cu ajutorul acestora, se pot implementa automatizari pentru control local.

În total, există 6 tehnologii utilizate pentru controlul local, despre care am discutat în articolul: Tehnologiile Somfy pentru control local

Dintre acestea, am ales astăzi să discutăm despre tehnologiile wireless de automatizare a unei locuințe, acestea fiind cel mai des utilizate de Somfy.

Automatizari wireless pentru locuinta

Tehnologiile wireless funcționează pe baza comenzilor transmise prin unde radio, fără a fi necesare comenzi suplimentare cablate. Acestea sunt unde electromagnetice care au frecvențe ce pornesc de la câțiva kHz până la ordinul GHz-ilor și ele călătoresc cu viteza luminii în vid.

Undele radio pot trece prin diferite corpuri nemetalice, inclusiv ziduri de beton și chiar corpul uman, fără să fie dăunătoare pentru organism.

Copyright @Somfy SAS  Stephane Rambaud

Copyright @Somfy SAS Stephane Rambaud

Există două tehnologii wireless principale, folosite de Somfy pentru automatizari de locuință:

#1 RTS (Radio Technology Somfy®)

Tehnologia Somfy fără fir pe bază de unde radio este tehnologia de referință la nivel mondial pentru soluțiile disponibile în magazinele de bricolaj.

RTS este protocolul radio tradițional folosit de Somfy, având peste 10 milioane de echipamente care îl folosesc, instalate în toată lumea.

Principiu de funcționare:

Sistemele RTS sunt compuse din:

  • Transmițătoare (telecomenzi, comutatoare sau senzori)
  • Receptoare radio (încorporate în motoarele Somfy care acționează sisteme de umbrire și acces în locuință)

Transmițătoarele au rolul de a transmite semnale radio către receptoare, astfel încât acestea să acționeze consumatorii electrici care execută comanda transmisă.

Semnalele radio sunt codate ca niște „telegrame” din unde electromagnetice, fiind imposibil de decriptat.

Unde este recomandată?

Tehnologia RTS este recomandată pentru casele sau clădirile cu puține deschideri de motorizat. De exemplu, pentru acționarea simplă a unuia sau mai multor sisteme (umbrire sau acces).

Pentru mai multe detalii despre sistemele de comandă bazate pe tehnologia RTS, citește articolul: Cum comanzi o locuinta automatizata prin unde radio

#2 io-homecontrol®

Tehnologia wireless multi-brand io-homecontrol® este de referință pentru profesioniști și pentru specialiștii Somfy. De aceea, ea este folosită de brand-uri majore precum Velux (pentru ferestre), Niko (pentru iluminare), Honeywell și Atlantic (pentru încălzire) și, de asemenea, Somfy, prin intermediul motoarelor sale de ultimă generație.

Denumirea „io-homecontrol” vine de la „interoperable” (interoperabil, trad. Engleză) și „home control” (controlul locuinței, trad. Engleză). Acestea semnifică faptul că produse de la diferiți producători pot fi acționate între ele dintr-un singur punct de control (telecomandă, telefon, panou de control în perete).

Principiu de funcționare:

Folosind o singură telecomandă sau un panou de control, poți acționa de la distanță (atât din interior cât și din exteriorul locuinței) diferite sisteme din casa ta.

Dispozitivele de comandă și de recepție funcționează pe baza unei comunicări bidirecționale. Astfel, de fiecare dată când trimiți o comandă, ea va fi verificată și confirmată în timp real după ce a fost executată, printr-un mesaj „OK” pe ecranul telecomenzii sau smartphone-ului.

Unde este recomandată?

Această tehnologie este recomandată pentru automatizari cu control de la distanță (de exemplu, de pe un smartphone, chiar și atunci când ești plecat de acasă).

De asemenea, datorită proprietății sale de scalabilitate, e recomandată pentru oricine dorește să își centralizeze controlul echipamentelor electrice din casa sau clădirea sa (jaluzele, ferestre, copertine, porți sau uși, sisteme de iluminare, încălzire etc).

Până în prezent, această tehnologie a fost utilizată predominant de utilizatorii profesionali, în clădiri de dimensiuni mari.

Io-homecontrol®, în curând disponibilă în România!

Începând cu toamna anului 2016, Somfy România va distribui produsele destinate folosirii tehnologiei io-homecontrol, precum și va oferi instruirea necesară distribuitorilor de pe întreg teritoriul țării. Astfel, chiar și tu te vei putea bucura de această tehnologie de automatizari, în locuința sau clădirea ta!

Pentru mai multe detalii despre această tehnologie, citește articolul: 11 lucruri pe care nu le stiai despre tehnologia io-homecontrol sau vizitează site-ul www.io-homecontrol.com

Care sunt avantajele produselor bazate pe tehnologii radio?

  • Fac controlul casei tale mai ușor și confortabil
  • Oferă siguranță sporită a sistemului de automatizari
  • Nu necesită găurirea pereților pentru cablaje
  • Sunt ușor de montat
  • Produsele motorizate pot comunica între ele
  • Echipamentul poate fi controlat în ansamblu și centralizat
  • Sunt sisteme adaptabile care permit adăugarea ulterioară de echipamente
  • Sunt inteligente, oferind feedback în timp real
  • Emit de 1000 de ori mai puțină putere decât un telefon mobil, nefiind dăunătoare pentru organismul uman

După cum poți observa, cu ajutorul acestor două tehnologii, Somfy te aduce mai aproape de a avea o casă conectată. Pentru mai multe informații despre aceste tehnologii, precum și despre perioada exactă a disponibilității tehnologiei io-homecontrol® în România, contactează-ne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *