termostat programabil

Cum poate aduce fericirea un termostat programabil

Domnul și doamna Roșu le-au oferit mereu totul celor doi copii, Andrei și Valentin. Acum, după ieșirea la pensie, au ales să le doneze copiilor casa în care stăteau și să se mute ei la un apartament cu 2 camere. Aici și-au propus să-și petreacă, în liniște, bătrânețea, știind că au făcut tot ce le-a stat în putere pentru copiii lor.

Andrei și Valentin au înțeles acest lucru și au vrut să-și răsplătească părinții. Au amenajat pentru ei apartamentul în cel mai plăcut mod și l-au dotat cu automatizări pentru ferestre și sistemul de încălzire. În felul acesta, părinții lor vor duce o viață liniștită.

În locuința lor cea nouă, folosind o simplă telecomandă, domnul și doamna Roșu pot să stea liniștiți în pat, la masă sau pe canapea și să își modeleze confortul după bunul plac. Fără niciun efort, telecomanda rezolvă totul pentru ei.

Cu puțin ajutor ca să învețe să folosească telecomanda și cu un anumit buget investit, copiii lor au reușit să le ofere locuința ideală.

Acum, ei pot să închidă lamelele jaluzelelor fără să se deplaseze la geam, dacă îi deranjează lumina soarelui. Folosind aceeași telecomandă, pot controla temperatura din cameră, cu ajutorul unui termostat programabil.

Familia Roșu, bucurându-se de apartamentul lor.  Copyright: @Somfy SAS / Arnaud Childéric

Familia Roșu, bucurându-se de apartamentul lor.
Copyright: @Somfy SAS / Arnaud Childéric

Iarna, sistemul inteligent Tahoma pe care îl folosesc detectează automat temperatura din încăpere. De exemplu, chiar dacă este o zi de iarnă plăcută și soții Roșu deschid o fereastră, centrala trece automat pe modul eco. Acest lucru se datorează unui detector de deschidere care a fost montat în apropierea ferestrelor. El transmite un semnal router-ului Tahoma, care comunică direct cu termostatul programabil.

Așadar, chiar dacă soții Roșu pleacă într-o plimbare și uită fereastra deschisă, centrala va funcționa la capacitate redusă, având un consum minim.

Având un apartament care „lucrează continuu” pentru confortul lor, domnul și doamna Roșu vor putea trăi fericiți până la adânci bătrâneți, fiind vizitați frecvent de cei doi copii, Valentin și Andrei.

Foto top: Domnul și doamna Roșu, în noul lor apartament
Copyright: @Somfy SAS / Arnaud Childéric

Control de la distanță al temperaturii din casă

Familia Filipescu este văzută de prieteni și vecini ca o familie modernă. Mai exact, e vorba de un cuplu de tineri, proaspăt căsătoriți, puțin trecuți de 30 de ani, fără copii. Amândoi pun mare accent pe cariere și tot ce au acumulat au investit în bunuri imobiliare și în propriile vacanțe.

Acum, ei locuiesc la o casă situată în apropiere de Brașov. Zona este recunoscută pentru frumusețea munților din împrejurimi, dar și pentru temperaturile scăzute o mare parte din an și pentru iernile prelungite până în aprilie.

Cu toate acestea, puține sunt iernile întregi de care s-au bucurat soții Filipescu în casa lor cea nouă. Ei au ales deseori să petreacă vacanțele în afara țării iar în restul timpului sunt plecați foarte mult în scop de serviciu.

Familia Filipescu, bucurându-se de un moment de liniște în noua casă.  Copyright: ©somfy SAS/arnauld childéric

Familia Filipescu, bucurându-se de un moment de liniște în noua casă.
Copyright: ©somfy SAS/arnauld childéric

De aceea, casa lor rămâne de multe ori goală și la fiecare iarnă riscă să aibă probleme din cauza temperaturilor, indiferent dacă opresc centrala sau nu.

Totuși, au găsit o cale de mijloc: termostatul programabil de la Somfy.

Acesta este ideal pentru perioadele lungi când pleacă de acasă, datorită funcției eco de încălzire. Aceasta constă în menținerea automată a unei anumite temperaturi în locuință, la costuri minime.

Acest termostat programabil a fost foarte ușor de instalat și a fost conectat cu router-ul Tahoma, pentru a le permite soților Filipescu să folosească o aplicație pe smartphone ca să vadă mereu ce temperatură este în casa lor și să o poată schimba, indiferent unde s-ar afla.

Aplicația are o interfață intuitivă și le-a fost foarte ușor să învețe să o folosească. Pur și simplu aleg opțiunile care li se potrivesc și reușesc să facă economii considerabile de costuri, mai ales în iernile lungi când sunt plecați.

Chiar dacă nu stau foarte mult pe acasă, atunci când se întorc, folosesc aplicația de pe smartphone ca să dezactiveze modulul eco de încălzire și creează temperatura potrivită, care să îi întâmpine când au ajuns. Senzația lor este ca și când nu ar fi fost deloc plecați – temperatura din casă e așa cum au lăsat-o; la fel și facturile de încălzire.

Un termostat programabil îți face viața mai ușoară

În casa ta, fiecare zi e o filă dintr-o poveste în care tu ești eroul principal. Din fericire, tu ești cel care scrie această poveste. Aici, ai libertatea să experimentezi instalarea oricărui tip de accesorii menite să-ți facă viața mai ușoară. 

La Somfy, îți oferim soluții pentru confortul și liniștea ta, în fiecare sezon. Pe timpul iernii, un termostat programabil împreună cu router-ul Tahoma te vor ajuta să ai un sistem de încălzire conectat, având control total asupra consumului de energie din locuința ta. Contactează-ne pentru mai multe detalii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *